Ce este Shichida?
Shichida este o metodă revoluționară de educație timpurie (0-6 ani) care dezvoltă armonios abilitățile native ale copiilor și îi ajută să își atingă potențialul maxim printr-un proces educativ unic, perfecționat în peste 60 de ani de activitate cu rezultate dovedite.
Despre curs
Credem că toți copiii se nasc “genii”, iar scopul cursurilor Shichida este de a dezvolta abilitățile native ale celor mici de la o vârstă cât mai fragedă, prin joacă și activități distractive, și nu de a-i încărca cu informații.
Cursurile
Cursurile Shichida deschid orizonturi noi nu doar copiilor, ci și părinților. De aceea, fiecare curs Shichida se desfășoară, până la vârsta de 3 ani, în prezența unui părinte. Lecţiile sunt concepute astfel încât, în timp, să încurajeze desprinderea copilului de părinte şi formarea autonomiei lui.
Instructorii
Tratăm cu deosebită atenție pregătirea instructorilor, care parcurg un proces riguros de selecție și instruire, dezvoltat și acreditat internațional, pentru a asigura implementarea cu succes a metodei.
Centrele
Atenția pe care o acordăm stării de bine a copilului se regăsește în fiecare detaliu din centrul Shichida, dotat cu toate facilitățile necesare pentru a susține un mediu de învățare și dezvoltare relaxant, care trebuie să asigure o educație performantă.
Cum afli dacă metoda Shichida este potrivită pentru tine și copilul tău?
E simplu, te invităm la o vizită la centru! Astfel te poți întâlni cu instructorii noștri, instruiți in Japonia și certificați în Metoda Shichida, cu care vei putea sta de vorbă despre cursuri și activități. Câteva detalii despre curs:
- Capacitatea clasei este de 4 – 6 copii, însoțiți de un părinte sau tutore (obligatoriu)
- Avem 50 de minute de clasă și 10 minute de sesiune de feedback
- Toate materialele sunt originale, create special de Shichida pentru dezvoltarea abilităților copiilor
Realizări:
1.000.000+ copii care au absolvit cursurile Shichida în lume
60 ani de perfecționare
19 țări
300+ centre Shichida
60.000+ copii care sunt în prezent înscriși în centrele Shichida din lume
Ce dezvoltăm
Echipa noastră
Instructorii Shichida
Monica Tătar
Owner Shichida Center
Robert Malone
Coordonator Centru
Iulia Anton
Instructor Shichida
Ce spun părinții
Am cules câteva opinii ale părinților și copiilor din toată lumea care au optat pentru Metoda Shichida.
“E inteligent nu doar când vine vorba de reușite academice, ci și în chestiuni care țin de sensibilitate. Îi place să-și antreneze memoria alături de sora lui, iar poveștile create de el mă uimesc, pentru că și sora lui reușește să le rețină. Mai mult decât atât, lucrează bine în echipă – a primit feedback bun atât de la mama prietenului său, cât și de la instructorul Shichida. Cred că reușita vine atât datorită tiparului de învățare, cât și datorită implicării mele. Le spun mereu celorlalți părinți să creadă în progresul continuu al copiilor lor și să țintească spre rezultate pe termen lung.”
“Fiica mea e un copil ocupat, cu pasiune pentru aproape orice și a îndrăgit Shichida încă din prima lecție de probă. După participarea la sesiunile săptămânale Shichida, memoria, concentrarea, imaginația, creativitatea și încrederea în sine i s-au dezvoltat și toate acestea au contribuit la o învățare rapidă, cu o atitudine pozitivă. Are 3 rutine de dans, își amintește pașii foarte bine și mereu asociază mișcările corpului cu muzica. Modul ei unic de-a rememora lucruri se aplică și la lecțiile de pian sau alte activități de învățare.”
“Pe lângă alfabetizare și capacitatea de a reține multe informații, Shichida a modelat maturizarea fiului meu și i-a dezvoltat gândirea analitică. La Shichida, a dobândit o atitudine pozitivă față de învățare și abilitatea de a se concentra. Aceste abilități l-au încurajat să exploreze diverse orizonturi ale lumii (alergare, înot și arte marțiale), pe lângă aspectele academice. Prin interacțiunea cu instructorii și prietenii de la centrul Shichida, și-a dezvoltat abilități foarte bune de socializare și comunicare, dar și empatie și compasiune pentru colegii săi.”
Blog
Totul despre Shichida
Jocul ca mod de învățare Pentru un copil, învățarea este jocul și jocul este învățarea. Ei nu cunosc diferența, deoarece creierul lor în creștere este înfometat de cunoaștere și învățare. Cu toate acestea, fiecare copil învață într-un mod diferit, astfel că este important să se…
Metoda Shichida – Din perspectiva domnului profesor Florian Colceag ”Metoda Shichida este una dintre cele mai revoluționare și mai bine fundamentate metode pedagogice adresate educației timpurii. Makoto Shichida a definitivat această metodă de un inimaginabil succes ținând seama de toate cunoștintele legate de dezvoltarea copilului mic,…
Lăsați copiii să fie copii – lăsați-i să învețe Din momentul în care s-a născut, copilul începe să învețe. Copiii sunt excepționali! Ei încep să învețe din ziua în care s-au născut. Însă mulți părinți se tem că dacă își vor pune copiii în situații…